Skip to main content

Culorile Crăciunului

Ce mult mai aşteptam sărbătorile de iarnă şi, în special, Crăciunul!!

Este momentul în care toată familia se reuneşte pentru a petrece împreună şi a-şi aduce aminte de sărbătorile trecute şi petrecute, şi de a face, împreună, planuri pentru anii care urmează sa vină. Nimic nu e mai frumos decât să te aduni încet pe lângă bradul frumos împodobit, cu o cană de vin fiert cu muuuuult zahăr, cuişoare şi scorţişoară şi să te laşi în voia sufletului, pe cărarea amintirilor.

Îmi aduc aminte şi acum, de pe vremea când eram încă copil, bucuria pe care o simţeam ori de câte ori împodobeam pomul de Crăciun. Ai mei părinţi erau tare bucuroşi că pot face asta pentru noi şi se străduiau să facă foarte bine. Mirosul de coajă de portocală, cozonac şi sarmale era ca şi un vis de care nu ne mai săturam, iar beculeţele din pomul de Crăciun făceau ca atmosfera să fie şi mai minunată. Mama obişnuia ca în noaptea de Ajun să ne spună câte o poveste. Acesta era momentul cel mai aşteptat, pe lângă cel al cadourilor de sub pom de a doua zi dimineaţa, că de... copilul, tot copil. Dar să revenim la povestea mamei.

Ştiu, şi îmi aduc aminte cu drag şi emoţie, de Ajunul în care mama ne-a povestit despre însemnătatea culorilor Crăciunului, care pentru noi însemna doar pom de Crăciun, portocale, ciocolată... şi-atât.

Povestea mamei mele începea cu însemnătatea Stelei de la răsărit, asta ca povestirea sa fie şi mai captivantă... Steaua Crăciunului. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: "N-a fost stea, ci o putere nevăzută care a luat chip de stea. Că n-a fost una din stelele cele multe, dar, mai bine spus, după părerea mea, n-a fost nici stea, ci o putere nevăzută, care a luat chip de stea, se vede în primul loc din mersul ei. Nu este vreo stea care să meargă pe cer cum a mers steaua aceasta; noi vedem că şi soarele şi luna şi toate celelalte stele merg de la răsărit la apus; steaua aceasta, însă, mergea de la miazănoapte la miazăzi, că aşa se afla Palestina faţă de Persia. În al doilea loc, şi din timpul în care s-a arătat, putem vedea că steaua aceasta n-a fost una din multele stele. Nu se vedea noaptea, ci ziua în amiaza mare, pe când strălucea soarele; putere pe care n-o au nici stelele, nici luna; că luna depăşeşte în strălucire pe toate celelalte stele, dar când se ivesc razele soarelui, se ascunde îndată şi dispare. Steaua aceasta, însă, prin mărimea strălucirii sale, a biruit şi razele soarelui; strălucea mai tare decât ele; lumina mai puternic, deşi era atâta lumină." (Sf. Ioan Gură de Aur, "Omilii la Matei").

Niciodată până atunci nu am ştiut că acestă stea are o însemnătate atât de profundă.

De asemenea, că roşul este prima culoare a Crăciunului. Roşul nu vine de la acadelele colorate sau de la nasul roşu al lui Rudolf şi nici de la costumul lui Moş Crăciun. Iar verdele nu este inspirat de renii lui Moş Crăciun, ghirlandele de sărbători sau rămurelele de vâsc. De fapt, originea lor este foarte îndepărtată. Există de altfel două păreri acceptate despre originile culorilor tradiţionale de Crăciun, una bazata pe credinţa creştină, iar cealaltă pe fapte istorice.
   
Culoarea verde este simbolul vieţii eterne, mai ales bradul, copacul veşnic verde, care supravieţuieşte pe perioada iernii. De aceea, în credinţa creştină, verdele reprezintă viaţa eternă a lui Iisus Hristos. Culoarea roşie reprezintă sângele lui Hristos, pe care l-a vărsat în timpul crucificării. În trecut, în secolul al XIV-lea, bisericile prezentau Scenete ale miracolelor, adica scenete religioase jucate pentru a educa publicul analfabet. În mod tradiţional, în ziua de 24 decembrie biserica prezenta Scena Paradisului, povestea lui Adam şi a Evei şi a Grădinii Eden. Iar în locul mărului, pentru că nu există iarna, atârnau mere de crengile unui brad. Folosirea bradului pentru reprezentarea Copacului Binelui şi Răului a devenit o practică comună printre biserici şi au început să includă copacul în aranjamentele lor de Crăciun, în fiecare an.
   
Dar nu s-au oprit aici. Urmând exemplul bisericii, oamenii au început să împodobească brazi şi în casele lor şi să îi decoreze cu mere roşii. Acest fapt a introdus două tradiţii moderne: bradul de Crăciun şi culorile sezonului, verdele pentru brad şi roşul pentru mere.

În funcţie de locaţia în care vă aflaţi, roşul poate reprezenta orice, de la furie şi păcat până la noroc şi fertilitate. În unele ţări, precum China şi India, roşul se poartă la nunţi. În Africa Centrală, roşul simbolizează sănătatea şi viaţa, în timp ce în Africa de Sud este culoarea morţii şi a doliului. Roşul poate reprezenta putere şi poziţie bună, un bun exemplu fiind covorul roşu. Trandafirii şi inimile asociază culoarea roşie cu dragostea şi pasiunea, în timp ce semnele de circulaţie şi de oprire o asociază cu pericolul şi cu atenţionările. Roşu este şi culoarea patriotismului, pentru unele ţări, precum Anglia şi SUA, simbolizând sângele, sacrificiul şi curajul.
   
În zilele noastre, verdele este culoarea protecţiei mediului, dar, ca şi roşul, are şi alte conotaţii conflictuale. Poate reprezenta natura şi creşterea, dar şi mucegaiul şi descompunerea. În Evul Mediu, verdele reprezenta dragostea şi fertilitatea, iar miresele purtau adesea verde în ziua nunţii. Dar în acelaşi timp era şi culoarea otravei, răutăţii şi diavolului. În unele ţări, verdele era considerată culoarea cea mai norocoasă, reprezentând norocul, starea de bine şi prosperitatea. Pe când în Irlanda, unde verdele este culoarea naţională, este considerată ghinionistă. Irlandezii poartă această culoare sperând că lucrurile se vor îndrepta spre mai bine. În multe părţi ale lumii, verdele reprezintă viaţa, creştere şi echilibru. Dar în alte ţări din America de Sud, verdele este simbolul morţii.
   
Împreună, verdele şi roşul inspiră căldura gândurilor bune ale anotimpului Crăciunului. Separat, ele simbolizează o lume întreagă de înţelesuri care mai de care mai diferite.
   
Frumos. Nedesluşite sunt căile Domnului în a face minuni, dar pentru pământeni, pentru oamenii simpli, Crăciunul este una dintre ele... înţeleasă, atât cât putem, şi prea mărită. Ca şi copil, n-am putut înţelege măreţia şi importanţa momentului, şi de abia acum, ca şi părinte, am înţeles ce înseamnă sacrificiu din dragoste pentru oameni şi până unde poate ajunge iubirea unei mame.
   
Trăim, muncim şi avem prieteni. Avem nevoie de prieteni ca de aer. Ne petrecem zilele alături de familie şi, dacă putem, înconjurati de prieteni. Nimic nu se compară cu un Crăciun petrecut alături de părinţi, copii sau alături de prietenii de suflet. Sufletul ar putea să spună multe dacă ar putea vorbi, pentru că noi nu putem vorbi, din păcate, în locul lui. Sufletul se bucură de orice întâmplare fericită a unui prieten, de orice lucru bun pe care îl percepe. De aceea se spune că lucrurile bune sunt percepute cu sufletul şi nu cu mintea.

În preajma Crăciunului, orice om, fără să vrea, de altfel, devine mai bun. Mai bun în sensul spiritual. Şi minunea în acest lucru constă în faptul că nici macăr nu realizezi acest lucru. Este pur şi simplu ceva natural, ceva care se întâmplă şi care trebuie să se întâmple. Sufletele oamenilor sunt, după părerea mea, ca nişte oi rătăcite, care caută adăpost. Şi în momentul care l-au gasit, e greu să-şi mai piardă cărarea. Iar după părerea mea, nu cred că există suflete pierdute. Cred, pur şi simplu, că există doar suflete rănite şi atât. Vindecarea vine din forţa cu care putem să ne reculegem şi din forţa cu care putem să recunoaştem.
   
Pentru mine, Crăciunul, atât cât educaţia şi spiritul mi-a permis-o, înseamnă BUCURIE. Bucurie, chiar dacă eşti departe de părinţi, fraţi sau surori. Bucurie, chiar dacă nu ai reuşit să rezolvi problema care altădată ţi se păreau de nerezolvat. Înseamnă suflet curat, lumină şi bunătate. Ar fi uşor acum să citez din sutele de impresii, sau chiar miile de impresii despre Crăciun. Mă limitez în a-mi aşterne propriile gânduri şi simţăminte. Pentru că eu cred că, atunci când doi oameni îşi împărtăşesc gâdurile şi simţămintele adevărate, poate să iasă un lucru frumos. Iar lucrurile frumoase se nasc numai din suflete curate şi bune.
   
Aşteptăm Crăciunul. Îl aşteptăm cu toţii.
   
Crăciunul este legat de colinde. Colindele care ştiu să-ţi meargă Colinde de Crăciunla suflet şi care îţi lasă o lacrimă, poate chiar mai multe, în colţul ochilor. Spiritul Crăciunului... Nici nu ştiu... Fiecare îl percepe în felul lui... Fiecare om e construit altfel decât celălalt. Eu nu pot decât să exprim ceea ce am simţit şi simt legat de Crăciun. Pentru că oriunde ne-am afla... în orice colţ al lumii, obiceiurile cu care am crescut, poveştile şi amintirile rămân aceleaşi. Nu aş putea să petrec vreodată Crăciunul fără colinde, fără cozonac sau fără sarmale. Asta doar în cazul în care, Doamne fereşte, aş fi în imposibilitatea să realizez aceste lucruri. Pentru că există, de ce să nu recunoaştem, şi oameni care nu sunt atât de binecuvântaţi. Păstrăm obiceiurile cu care am crescut oriunde am merge în lumea asta mare, şi ne bucurăm de fiecare dată la fel ca prima oară. Este un sentiment pe care numai această sărbătoare ţi-l poate insufla. Te pregăteşti pentru sărbătoarea Crăciunului, petreci şi preaslăveşti, trece... şi te pregăteşti de sărbătoarea Paştelui. O sărbătoare despre pe care vom vorbi cu altă ocazie!

Doamne ajută şi Crăciun fericit!

Iordana Mihăilescu, Geneva

 

 

Giorgia Sat, 12/18/2010 - 14:39

text si frumos scris. Te pune pe ganduri. Mai ales aceste fraze : "Pentru că eu cred că, atunci când doi oameni îşi împărtăşesc gâdurile şi simţămintele adevărate, poate să iasă un lucru frumos. Iar lucrurile frumoase se nasc numai din suflete curate şi bune. " Singurul aspect din text cu care- eu personal- nu prea sunt de acord, este : "Sufletul ar putea să spună multe dacă ar putea vorbi, pentru că noi nu putem vorbi, din păcate, în locul lui. Sufletul se bucură de orice întâmplare fericită a unui prieten, de orice lucru bun pe care îl percepe. De aceea se spune că lucrurile bune sunt percepute cu sufletul şi nu cu mintea."Sufletul poate vorbi. Prin ochi. Nu degeaba se spune: ochii sunt oglinda sufletului. Ceea ce ei exprima, bucurie, tristete, descurajare sau dragoste, nu poate fi ascuns, nu poate ramane nedescoperit. Sufletul oricarei fiinte, "vorbeste" trebuie doar sa invatam sa-l "ascultam", altfel decat cu urechea, poate cu inima... Sarbatori fericite ! Giorgia  

jordytza Sun, 01/09/2011 - 12:03

In reply to by Giorgia

In ceea ce priveste comentariul despre suflet...Aici sunt atat de multe de spus ....Fiecare simte intr-un fel si se exteriorizeaza intr-un fel. Ochii, chiar daca asa cum se spune..... sunt oglinda sufletului,  dupa parerea mea, doar martori la spectacolul sufletului.  Ochii sunt, de asemenea si ferestre catre suflet. Sunt multe de discutat pe aceasta tema. M-am limitat, asa cum am facut-o de fiecare data, sa redau ceea ce am simtit in momentul in care am scris acele randuri. Cu drag,Iordana