Cum au fost "Ultimele zile ale lui Ceaușescu"

Miercurea și joia trecută a avut loc în Lucerna spectacolul “Die letzten Tage der Ceausescus”. Piesa de teatru a avut drept scop ilustrarea procesului cuplului Ceaușescu imediat după plasarea spectatorilor în atmosfera de atunci prin intermediul unor proiecții video cu interviuri ale unor persoane contemporane evenimentelor de atunci. Nu o să fac critică artistică a spectacolului deoarece sunt nenumărate informații disponibile online și pentru că bineînțeles că nu sunt în măsură, dar mi-ar plăcea să-mi expun părerile personale.

În primul rând mi s-a părut foarte dificil să găsesc câțiva români care să vrea să meargă. Posibil că atunci când ai trăit acele clipe să nu mai vrei să vezi iar și iar expuneri, comentarii, emisiuni și  toate celelalte dar mie mi s-a părut o idee bună din prisma adultului care avea 5 ani în timpul Revoluției. Surpriza a fost în momentul când am ajuns la Südpol (teatrul) și am descoperit că era “ausgebucht” (adică toate biletele vândute). Deci există lume interesată, există elvețieni care vor sa știe mai multe. Impresionant.

Spectacolul a început cu niște proiecții expunând niște interviuri în limba română și dublate in germană pentru a poziționa audiența în atmosfera de atunci. Sincer nu am înțeles mare lucru pentru că germana mea tot nu-mi permite și româna se auzea foarte prost, dar, în mare, cei intervievați au relatat ceea ce își aminteau de atunci. Cum au aflat, ce se întâmpla pe străzi, cum totul părea neadevărat.

Apoi a început efectiv piesa de teatru care s-a concentrat numai asupra procesului. A fost în română cu subtitrări în germană expuse pe perete. Camera de “tribunal” a fost realizată foarte realist, cu pereți îngălbeniți, scaune și mese vechi, perdele ponosite. Poate că exagerez, dar chiar părea realist. Procesul a fost expus ca un pamflet, ca o glumă care a și fost din câte am înțeles, din ce am citit pe net despre Revoluție.

Actorii au jucat foarte bine, asemănarea cuplului Ceaușescu cu cel real era izbitoare. Și modul de a vorbi, și gesturile și fizic. Nu știu cum i-au găsit... Nu auzisem de nici un actor dar fiecare dintre ei aparține de unul dintre marile teatre din București: TNB, Odeon, Bulandra, Teatrul Mic... Am vorbit puțin după spectacol cu unii dintre ei, erau încântați de succesul la public avut de piesă în toate locurile (Berlin, Zürich, Bern, Luzern) și vorbeau de un viitor posibil turneu.

Când am plecat la spectacol nu mă așteptam la prea multe dar acum pot spune că am fost plăcut impresionată.

Ștefania Tănăsescu, Lucerna