Cum ne organizăm pentru turul al doilea
Cum ne organizăm pentru turul al doilea
Duminică, 16 noiembrie 2014, va avea loc al doilea tur de scrutin pentru alegerea președintelui României.
Informații generale despre procesul de votare (locații, acte necesare) puteți găsi aici. O mică schimbare, în bine, față de primul tur, formularul de declarație pe proprie răspundere se poate descărca de pe internet, detalii aici.
Casa românilor din Elveția vă invită să mergeți la vot!
Vom lista, în continuare, seria de plecări din diferite orașe, spre Berna sau Geneva, împreună cu informațiile de contact ale organizatorilor. Lista va fi actualizată în permanență, așa că vă invităm să consultați această pagina în mod regulat.
Dacă dorești să te implici în organizare te rugăm să ne scrii un email.
Geneva
Așadar dragii mei, trebuie să mergem la vot, este datoria noastră să ne prezentăm în fața urnelor și să ne exercităm acest drept democratic.
Duminică, 16 noiembrie, vă aștept la orele 12:00 în fața gării din Geneva (o să aștept până la orele 13:00), în felul acesta vom face un grup care, cu surle și trâmbițe, va merge cu bus-urile 9 sau 25 pana la Pierre-Fatio (Rive), iar după bus-urile E sau G până la stația Ruth. De acolo, ne întoarcem puțin înapoi, și urcăm pe străduța care se întinde pe deal... Ch. de la Perrière, timp de 5 min, care, din câte știu eu, ne pot duce până pe Chemin de la Perrière nr. 6 - 1223, Cologny-Geneva, acolo unde se află Misiunea Permanentă Română.
Aștept părerile voastre, sper să veniți veseli și puși pe dezbateri aprinse, indiferent de opiniile fiecăruia, important este să ne vedem, să ne cunoaștem și să socializăm.
După ce ne "ștampilăm", vă propun să mergem la un suc în oraș, unde om găsi, eventual pe malul lacului, se pare că duminică e vreme bună.
Persoană de contact: Iulian Ilie, telefon 077 487 92 44. Event FB
Plecările din Basel
Plecare cu trenul:
Locul: SBB, pe platforma 12
Ora: 9:15
Persoana de contact: Codrin Bucur, 076 344 02 82
Eveniment FB
Plecare cu mașina:
Locul: Raststätte Pratteln, direcția Basel-Bern, chiar în parcarea de la intrare, pe stânga
Ora: 9:00
Persoana de contact: Cristina Bronner, 078 874 90 11; vă rugăm să vă anunțați la ea dacă mergeți cu mașina și aveți locuri libere
Eveniment FB
Lucerna
- întâlnire ora 8:30 la arcada din fața gării.
- plecare ora 9:00 de la linia 8. Sosire Berna ora 10:00.
Cine dorește să ne însoțească și la o pizzerie e rugat să se anunțe definitiv pe acest event (locurile se rezervă în funcție de persoanele înscrise la event)
Reamintim că dorim să rămânem și la spectacolul de lumini, gratuit, ce are loc în Piața Parlamentului începând cu ora 19.00. Detalii despre acest show
Persoane de contact:
Giorgia Seeholzer - 076 34 22 101
Roland Zimmerman - 078 87 80 084
Zürich
Plecare cu trenul de la Zürich HB, Platforma 16, ora 9:32
Ne găsim în primul vagon după locomotivă, etajul superior, unde există și loc de joacă pentru cei mici. Cei care doresc să meargă cu mașina, ne întâlnim la consulat cel târziu la ora 11.
Opțional după vot: pizza și spectacol de lumini împreună cu alți români participanți la vot. Pentru toate detaliile și RSVP rugăm accesați eventul facebook aici.
Contact Ruxi Balea: 079 904 43 02
Oras | Mijloc transport | Contact | Link Facebook |
---|---|---|---|
Basel | Tren | Codrin Bucur: 076 344 02 82 | https://www.facebook.com/events/739996316049067/ |
Basel | Masina |
Cristina Bronner: 078 874 90 11 |
https://www.facebook.com/events/1560356570843178/ |
Zurich | Tren | Ruxi Balea: 079 904 43 02 | https://www.facebook.com/events/803314556378727/ |
Lucerna | Tren |
Giorgia Seeholzer - 076 34 22 101 Roland Zimmerman - 078 87 80 084 |
https://www.facebook.com/events/468321083307068/ |
Geneva | Transport local | Iulian Ilie: 077 487 92 44 |
https://www.facebook.com/events/730465470369024/ |
Berna | Transport local |
Giorgia Seeholzer - 076 34 22 101 Roland Zimmerman - 078 87 80 084 |
https://www.facebook.com/events/536807903121146/ |
Dacă dorești să te înscrii ca observator(oare) la alegeri, o poți face aici.
Ultima actualizare: 11 noiembrie 2014.
Add comment