Astăzi, după un secol de abstinență, nu mă pot abține să nu scriu câteva rânduri în acest blog personal. Motivul se datorează unor angajați super simpatici și profesioniști ai editurii Schweizer Familie.

Povestea a început cu doi ani în urmă, când am ridicat receptorul la un apel venit din Zürich, de la numărul de telefon 044 40 46 589.  La capătul celălat al firului se afla un angajat simpatic care a încercat din răsputeri să mă convingă să-i abonez revista. Nu mai știu atunci argumentul exprimat de el care m-a decis să fac acest pas dar....l-am făcut. Am abonat revista Schweizer Familie.

După expirarea abonamentului, la scurt timp, iar am primit telefon. De data asta însă, am luptat cu stoicism și am spus NU mulțumesc NU mai doresc abonarea revistei. Motivul meu nu este legat de calitatea revistei, conținut sau layout, ci pur și simplu nu am timp să o citesc.

După o altă perioadă de timp, am primit IAR telefon. De la aceași revistă. De data aceasta însă, o femeie. Și nu orice femeie....ci una cu foarte mult talent! Ca să mă convingi pe mine, veteran în ale războiului cu agenții publicitari, să-ți abonez IAR revista, e dovadă de un talent strategic demn de NATO.

Redau pe scurt partea finală a dialogului:

Ea: Bună ziua, (urmează apoi descrierea și oferta...m-am obișnuit deja să aștept până la capăt!) ...redacția noastră s-ar bucura foarte mult să vă aibă din nou printre cititorii fideli ai revistei Schweizer Familie.

Eu: Mulțumes, apreciez, dar NU. Motivul: NU ajung să ciesc revista!

Ea: Și totuși, e imposibil să nu vă intereseze aspectele vieții de familie elvețiane...

Eu: NU. MULȚUMESC! Dvs vă faceți foarte bine meseria, reunosc, dar NU!

Ea: Daca-mi făceam bine meseria vă convingeam deja de la începutul dialogului!

Bum, m-a lovit cu complimentul dat de mine EI! Ciudat nu? Dar tot n-am cedat.

Eu: Evident că ați putea îmbunătăți tactica, dar din păcate la mine nu merge, NU citesc. EU NU CITEEEEESC! 

Ea: Ok, am înțeles, dvs dna Seeholzer nu citiți. Dar nici nu aveți vreo prietenă căreia să-i faceți cadou un abonament de 3 luni fără alte obligații la 35 CHF?

Tja, punct lovit, punct ochit, punct detonat! Ba da, am o colegă care citește cu drag revista și căreia aș putea să-i fac o surpriză abonând eu revista pentru ea, pe perioada celor 3 luni. Deci am continuat:

Eu: Ba da, am. Ok, ați câștigat, abonez varianta 3 luni!

Ea: Mulțumesc foarte mult!

Acum, și acest acum este motivul pentru care am ajuns să scriu iar în blog, acum am primit IAR un telefon, de la același număr, de la aceași revistă, la aparat un bărbat:

El: Bună ziua, doamnă Seeholzer. Am avut bucuria de a vă putea trimite timp de 3 luni revista Schweizer Familie. Ați primit-o?

Eu: Bună ziua, da, mulțumesc, am primit-o.

El: Și cum vă pare conținutul, sunteți mulțumită?

Eu: Nu știu, revistele primite tot în folie sunt! Așa cum am argumentat și acum 4 luni în urmă EU nu citesc și nici colegei mele nu am mai reușit să-i duc toate exemplarele...

El: Ah, asta chiar îmi pare rău, vroiam să vă spun că avem o ofertă...

L-am întrrupt. Oare ce e greu, eu chiar NU le citesc, de ce nu mă crede nimeni?

Eu: Mulțumesc dar chiar că e păcat de hârtia tipărită, știu ce înseamnă ca cineva să editeze, respectiv să publice o revistă, e multă muncă, dar e păcat ca ea să nu fie citită! Eu sunt genul de abonat al netului, mă informez mereu pe net, rareori prin forma tipărită a media...

El: Perfect și așa, revista noastră oferă și abonament online, avantajul este că puteți accesa o arhivă de până la cinci ani!

Na că iar am intrat pe teritoriul luptelor NATO....dar nu cu mine, nu de data ASTA, și acum greșeala a facut-o EL !

Eu: Mulțumesc, am la Uni destule texte și cărți de citit, nu mai am putere să citesc și reviste, îmi pare rau...

EL: Ce studiați?

Eu: Am studiat, dar tot mai am de citit, Kulturwissenschaft.

El: De unde veniți de fel, după accent de unde sunteți?

EU: De fel sunt din România, dar trăiesc de mulți ani în Elveția.

El: Mă bucur foarte mult, o țară frumoasă România, și revista noastră prezintă foarte multe reportaje ale familiilor din Elveția.

Stai puțin, care e legătura?

Eu: Da, cunosc ce publică revista dvs, un motiv în plus să nu o mai abonez este ca nu publică nimic despre români și România! 

Afirmație cam absurdă în contextul dat, dar în război și în dragoste orice este permis....nu?

El: Da sunt convins că ar fi multe lucruri frumoase de scris despre România sau români dar revista noastră se numește Schweizer Familie și publică material despre elvețieni și Elveția.

Eu: Și care e problema? Nu ați auzit deja de români talentați stabiliți aici, cu dublă cetățenie? Nu ați auzit de exemplu de scriitori români premiați în Elveția ce ar merita promovați și în această revistă?

El: Aaaa, ba da, sigur că îi știm, românii au talent la literatură și sunt bine reprezentați, dar revista noastră nu publică articole despre literatură (bănuiesc că vroia să spună că revista nu face critică literară, pentru că altfel nu e chiar corectă afirmația lui, revista scrie și despre autori....de literatură)

Eu: Nu e o problemă avem și muzicieni și actori, pe care vreți să ii prezint? 

El: Sunt convins....

Apoi, așa ca prin minune mi-a urat o zi bună :)

Și eu i-am urat, dar de acum înainte așa voi proceda mereu când voi fi sunată de o revistă sau un ziar care încearcă să mă convingă să închei un abonament: Veți să vă devin abonată? Publicți un material, pozitiv, despre românii din Elveția!

Păi dacă-i bal...atunci...bal să fie! Sau nu?