cum văd eu toamna

în spirit de toamnă eu mă-mbrac, 

zâmbesc, pășesc, visez, zâmbesc, 

și precum frunzele trecute cad

și zilele îmi intră-n sac, 

mă-ndrept cu gândul tot mai des

spre un subiect de interes

și-anume care? sau poate despre?

ei... asta... un mister a fost și este.

în spirit de toamnă mă încalț, 

pictez, ori scriu, ori plâng, ori scriu, 

și mă întreb neîncetat

cât de zburdalnic, cât de viu, 

năzbâtios și-aventurist,

cât poate vântul fii de rece

doar mă întreb... nu vreau răspuns, 

de ce? oare fiindcă răspunsul doare?

sau poate pentru că-mi ajunge... a pune doar o întrebare? 

în spirit de toamnă eu mă mișc, 

mă-mbrac, mă-ncalț, glumesc, planific, 

plimbări la Berna, la București,

Praga, Viena, sau chiar Paris...

eu tot planific, și doar eu știu...

trăgându-mă de-acolo unde toamna-i toamnă

îmbrăcată în castane, nuntă și botez

(căci pe acolo barza doar nu doarme)

îmi legăn pleoapele în timp ce vântul bate

și amintiri pictez ușor bătând pe clape...