Doamne, ce doamne! de Maruca Pivniceru - interviu Crina Bocșan-Decusară

CRINA BOCŞAN-DECUSARĂ

„N-aş vrea să par lipsită de modestie, dar uneori trăiesc impresia că Iulia Haşdeu e cea care m-a ales pe mine, încredinţându-mi datoria de a mă dedica excepţionalului ei destin“

 Maruca Pivniceru

– Stimată doamnă Crina Bocşan, vorbiţi-ne, vă rog, despre cariera dumneavoastră universitară.

– Mi-am început activitatea universitară în anul 1967, parcurgând toate treptele carierei în universităţi de stat şi particulare, timp în care am colaborat şi cu Institutele Academiei (de Lingvistică şi de Teorie şi Istorie literară „George Călinescu“), dar şi cu Centrul de Documentare, la elaborarea Caietelor de Recenzii şi Referate, la elaborarea Dicţionarului Limbii Române din sec. al XVI-lea. Sunt membră a Uniunii Scriitorilor din România, a Societăţii de Ştiinţe Filologice, a Asociaţiei Slaviştilor, a Confederaţiei Naţionale a Femeilor. Sunt membru fondator al Fundaţiei HAŞDEU din Câmpina, precum şi al Asociaţiei Culturale UNESCO „Iulia Haşdeu“ din Bucureşti, al cărei preşedinte sunt. În cadrul acesteia din urmă se desfăşoară şedinţe de cenaclu literar şi artistic, iar membrii Asociaţiei publică în revista MESAJ LITERAR creaţiile lor. În prezent sunt preşedintele FRACCU (Federaţia Română a Asociaţiilor, Cluburilor şi Centrelor UNESCO)

– Aveţi numeroase participări la sesiuni ştiinţifice, cursuri şi congrese internaţionale. Ce ne puteţi spune despre acest aspect al preocupărilor dumeavoastră?

– Am participat la cursuri de vară în Bulgaria, Polonia, fosta U.R.S.S., Grecia, Italia şi la congresele internaţionale de specialitate, totdeauna cu lucrări. Am publicat articole în reviste de profil din străinătate (respectiv în U.R.S.S., Bulgaria, Republica Moldova, Italia). Am avut colaborări îndelungate cu Societatea Română de Radiodifuziune, cu Televiziunea Română şi cu posturi de televiziune particulare, ca de pildă B 1, România de Mâine, Amerom,Antena 1. Vorbesc franceza şi engleza (făcând şi traduceri din beletristică), dar cunosc şi mai bine limba rusă, chiar şi bulgara, iar de studiat am studiat şi limba hausă, rămânând la această etapă (este o limbă semito-hamitică, vorbită în centrul continentului african).

– Sunteţi o aprigă luptătoare pentru recunoaşterea valorilor naţionale.

– Pentru cunoaşterea şi recunoaşterea acestora. Da, am avut şansa ca documentarea continuă să-mi ofere satisfacţii, în sensul că am putut identifica locuri legate de istoria şi evoluţia noastră spirituală.

– Să fie oare premonitoriu în devenirea dumneavoastră ca exeget al Iuliei Haşdeu faptul că aţi urmat Liceul „Iulia Haşdeu“ din Bucureşti ?

– Relaţia mea cu Iulia a debutat în liceu, în momentul în care mi-a căzut în mână monografia „Scânteietoarea viaţă a Iuliei Haşdeu“ de Manolache. Atunci, în mod superficial şi fără experienţă de viaţă cum eram, l-am condamnat pe marele Haşdeu în rolul lui de părinte al unei fiinţe geniale, pe care nu o cunoscuse bine. În decursul anilor am publicat monografii şi am îngrijit ediţii bilingve din opera Iuliei Haşdeu, am tradus, antrenând şi pe alţii,„Fluieraşul de os“, „Năzdrăvăniile Denisei“, „Teatru“, „Poveşti nemuritoare“, „Versuri, proză“, corespondenţă. Am elaborat şi editat lucrări despre Iulia Haşdeu, cum ar fi CAMILLE ARMAND, PSEUDONIMUL IULIEI HASDEU, IUBIRILE IULIEI HASDEU, 19 FILE DE JURNAL al Iuliei Haşdeu, EPISTOLAR IULIA HASDEU şi JURNALUL FANTEZIST al Iuliei. Am semnat multe lucrări despre destinul familiei Haşdeu ca scriitor pentru copii.

– Cum vă explicaţi, totuşi, faptul că aţi ales-o pe Iulia Haşdeu ca personalitate de care să vă ocupaţi ?

– Cred că pot spune, deşi nu aş vrea să par lipsită de modestie, că ea m-a ales pe mine. Am simţit că am datoria să împărtăşesc convingerea mea că Iulia a fost o persoană deosebită, în momentul în care eu am fost prima care a văzut manuscrisele ei predate la Arhivele Statului. Un asemenea eveniment poate schimba viaţa oricui! Au urmat etape minunate, pentru început a fost necesar să conving că părintele îndurerat Bogdan Petriceicu Haşdeu nu a intervenit cu nimic în cele trei volume apărute post mortem. În a doua etapă am vrut să demonstrez că Iulia Haşdeu la început şi-a scris lucrările literare în limba română şi că teza ei de doctorat despre filosofia populară la români nu a fost preluată de nimeni timp de un secol.

„De ce nu publici ce ştii“ – a fost îndemnul unei personalităţi din lumea academicienilor. Aşa a debutat cea de-a treia etapă. Au urmat lansările de carte – firesc – ale Iuliei Haşdeu, Conferinţa în Aula mare a Academiei, punerea plăcilor memoriale în Bucureşti pe str. Franceză nr. 14 şi la Paris, pe str. St. Sulpice, la numărul 28, unde Iulia a locuit împreună cu mama sa în perioada 1881-1886. În mod firesc, zic eu acum, a avut loc într-un amfiteatru arhiplin înfiinţarea Asociaţiei dedicate Iuliei Haşdeu, apoi dobândirea casei în care s-a născut Iulia Haşdeu şi care, ca potenţială Casă Memorială, este Centru de Documentare. Astfel, în Centrul Istoric al Municipiului Bucureşti, lângă Muzeul de Istorie a României, se păstrează imobilul legat de memoria neamului Haşdeu, cinstit cu sintagma DINASTIE DE CĂRTURARI – Tadeu, Alexandru, Boleslav, Bogdan şi Iulia Haşdeu.