În 2009 a fost subiectul unei emisiuni pe TVR Internațional, așa l-au cunoscut și românii din Elveția pe Gabriel Laczko, primul român care a participat la Ultramaratonul Nisipurilor din Maroc, care între timp a încetat să mai numere competițiile de anduranță la care a participat și care s-a gândit acum să ajute și pe alții să crească în viața de zi cu zi cu ajutorul sportului de anduranță.

Luna aceasta vine la un Pahar de vorbă în Zürich să ne vorbească despre noua sa inițiativă în ceea ce privește alergarea de anduranță.  Întâlnirea va avea loc luni, 21 martie, începând cu orele 18.30 la D-Vino Limmatplatz (Limmatplatz 6, Zürich 8005). Gazde vă vor fi Elena Budui și Cosmin Păun.

Puteți confirma participarea completând următorul formular.

Dorind să îl cunoaștem mai bine, l-am rugat să ne răspundă la câteva întrebări.

Casa-Romanilor.ch (C.R.): Spune-ne câte ceva despre tine. Ce te-a adus în Elveția?

Gabriel Laczko: Am plecat cum se zice mai în glumă pe românește- de tânăr și neliniștit de acasă, dornic să explorez lumea largă pe cont propriu și din forțe proprii. Am acceptat un job IT în Elveția (precum mulți din comunitatea CH-RO până în prezent)- restul e istorie, mi-a plăcut aici și aici am rămas până acum.

C.R.: Care a fost primul contact cu alergarea? A fost ceva sau cineva care te-a îndrumat către această formă de activitate fizică?

G.L.: Făcusem în tinerețe ceva înot și atletism de performanță- dar mă pasionau doar distanțele scurte, explozive, doar sprinturi- absolut nimic în direcția alergării de anduranță. Ieșeam la hiking după multe insistențe ale unor prieteni, și spre norocul meu tocmai apăruse mountain bikingul de care eram fascinat și dădeam cu mine de pământ ori de câte ori aveam ocazia pe munții din împrejurimi. În rest, corespundeam în mare clișeului tipic IT- mai sedentar de fel.

Cu toate acestea, de mi-ar fi spus cineva pe atunci „tu o să alergi în x ani 200+ km prin Sahara (și nu o dată!), o să vezi”, aș fi întrebat persoana respectivă de ce mă urăște așa de puternic... nici în cel mai îndepărtat vis nu mi-aș fi imaginat așa ceva. În schimb, soția e născută pentru anduranță, ei i-a plăcut dintotdeauna alergarea pe distanțe mari, eu nu eram în stare să țin pasul cu ea nici măcar pe distanțe mici (dar da- eu unul pedalam tăcut alături, pe al meu mountain bike). Într-o bună zi, soția s-a hotărât să încerce un maraton- eu plin de admirație "du-te și aleargă-l" ! După scurte antrenamente, soția a terminat foarte bine Zürich Marathon! Văzând zâmbetul ei și cum radia fericită timp de câteva zile, am zis "vreau și eu din asta!".

Și am început să alerg mărind distanțele, autodidact. Și am terminat și eu primul Zürich Marathon.

Și am început să alerg mărind distanțele, autodidact. Și am terminat și eu primul ZH Marathon, cu obligatoriul zâmbet pe față. Între timp, soția s-a încumetat la primul maraton alpin (trail running- un pic altă mâncare de pește), și tocmai unul brutal pentru debut: Graubünden Marathon, care pe ruta de pe atunci însuma un urcuș cumulat de aproximativ 2875 m pe 42.2 km (cu ascensiune pe urcușul ultimilor 10 km). L-a terminat foarte bine si pe acesta, și a avut un zâmbet și mai mare pe chip timp de săptămâni! Déjà-vu, hop și eu "vreau si eu din asta!". Eu sunt o fire curioasă și mă las „agitat” de așa experimente grele dar și înălțătoare (și cu asemenea rezultate!) să le încerc și eu. M-am pregătit și am terminat și eu această competiție! După care, am tot concurat amândoi la diverse semi- și maratoane complete, cu schimbul sau împreună.

Am văzut încă de la început că maratoanele pe suprafață plată nu mă prea interesează, și că găsesc o fascinație deosebită pentru trail running (din varii motive). Am tot alergat doar cel mult distanța unui maraton în diverse competiții alpine sau plate, până când undeva prin 2008 m-am hotărât (poveste mai lungă) să particip ca primul român la Marathon des Sables în 2009 (competiție de alergat pe distanța de aproximativ 230-250 km în autosuficiență prin deșertul Sahara). Când în cercul familiei mi-am anunțat decizia de a participa la această competiție, soția a crezut la început că glumesc. După care ea a văzut că rămân serios la subiect... Dialogul nostru celebru de atunci a decurs în esența cam așa:
Ea: "Ai înnebunit să te bagi la așa ceva extrem?"
La care eu: "Tocmai tu, Brutus? Tu, cea care mi-ai infiltrat pasiunea asta a alergării de anduranță?"

De atunci, am fost la 3 Marathon des Sables. 

De atunci, am fost la 3 Marathon des Sables. Un alergător la Marathon des Sables, om cu multe Ironman și alte competiții extreme la activ spunea sec despre Marathon des Sables- "există și competiții ca Marathon des Sables, care se fac cel mult o dată în viață. Restul care repetă, probabil încă n-au găsit ieșirea din deșert".
Printr-o prismă filosofică, cred că are dreptate- cu toate că îți poate face extrem de rău, deșertul a fost din vremuri biblice și este și va fi întotdeauna ceva fascinant pe Terra.

C.R.: Poți să ne povestești puțin despre palmaresul tău ca alergător de maraton?

G.L.: O, s-au adunat câteva competiții de-a lungul anilor. Am încetat cândva să mai număr competițiile, sau de câte ori am fost la vreunul: Zürich, Luzern, Jungfrau, Greifensee, Moieciu, Mountainman, și câte-or mai fost...  și preferatele mele „alpine runnings”: Graubünden 42.2km (din păcate nu se mai organizează), K78 Swissalpine (culise alpine de vis în zona Davos, 78 km). Printre ele am și abandonat la câteva- când nu e ziua ta și/sau ai probleme tehnice, trebuie să accepți și așa ceva cu toate că știi că ai mai terminat acea competiție în alți ani. Cu ocazia asta mi-am amintit că la ultima mutare am aruncat majoritatea pocalurilor și medaliilor adunate de la competiții. Experiențele avute nu ți le ia nimeni, tablele doar strâng praf pe rafturi.

Viața însăși nu ar fi un sprint, este mai degrabă un maraton.

C.R.: Ce le propui concret membrilor comunității noastre și ce te-a făcut să iei aceasta inițiativă?

G.L.: Viața însăși nu ar fi un sprint, este mai degrabă un maraton. Sportul în general și anduranța în particular mi-au dat atât de multe înapoi în viața de toate zilele, încât doresc să dau și eu altora din experiențele mele extraordinare, să-i sprijin și să fiu alături de ei cu sfaturi și antrenamente până când și aceste persoane își întind aripile și zboară din forțe proprii spre aceste meleaguri extraordinare ale anduranței, savurând cu totul celelalte dimensiuni ale vieții.

Pentru început am format o echipa de alergătoare interesate sa își îmbunătățească nivelul de fitness până la un maraton integral, și anume ne pregătim să participăm la Luzern Marathon.

Prin antrenamentele de anduranță înveți să te autocunoști în situații limită, să împingi granițele proprii 

Prin antrenamentele de anduranță înveți să te autocunoști în situații limită, să împingi granițele proprii (cunoscute sau mai puțin cunoscute) spre noi dimensiuni, să iei neașteptatul în viață ca atare și fără hiperventilațiile de dinainte, te învață managementul riscului, al resurselor (Risk management când e vorba de scorpioni, șerpi veninoși, deshidratare, hipo/hipertermie poate fi un pic altfel decât la alte proiecte IT, parcă...), pe lângă efectul benefic asupra sănătății și calității vieții în general.

Iar aici, Elveția are ceva avantaje majore să vă susțină:
a) de oriunde, în 10-15 minute, ajungi în mijlocul naturii
b) cu atâta natură împrejur e păcat să nu folosești așa ceva în beneficiul tău
c) sportul e un lucru absolut normal aici, de la grădiniță până la pensionari, cu handicap sau fără.

C.R.: Îți mulțumim foarte mult că ai acceptat să ne răspunzi la întrebări. La sfârșit spune-ne unde te putem găsi pentru mai multe informații despre activitățile tale!

G.L.: Pentru cei care sunt interesați să își îmbunătățească nivelul de fitness, pot fi contactat la adresa de email: irundeserts@gmail.com dar si pe Facebook: iRun Deserts.

Interviu realizat de Elena Budui

Martie 2016