Decebal Apostol: "Mândru să fiu român"

Venită definitiv în Elveţia din anul 2001, cu doi bebeluşi, stabilită într-un canton străin mie, fără cunoştinţe avansate de tehnică computerizată, cheltuiam sute de franci pe convorbiri telefonice în România. Până când am fost implorată de prieteni să-mi cumpăr un computer, să-mi deschid un cont de messenger şi să caut români stabiliţi în Elveţia. Computerul l-am cumpărat, messenger mi-am deschis, facturile telefonice au scăzut, dar de români tot n-am dat. N-am dat nu pentru că ei nu există, ci pentru că nu am insistat să-i caut. Îmi propusesem dacă găsesc din întâmplare, aşa ar fi bine. Şi spre bucuria mea aşa s-a întâmplat. Prin intermediul primei românce, am cunoscut un al doilea român apoi un al treilea şi... în cele din urmă am reuşit să descopăr şi acest site, casa-romanilor.ch, inclusiv descrierea asociaţilor româneşti existente în Elveţia. Surpriza mi-a fost mare să aflu ca nu departe de mine, la câteva străzi de altfel, locuia (locuieşte) unul din actualii preşedinţi ai Clubului helveto-român din Lucerna. Tot prin intermediul Casei românilor am aflat programele şi evenimentele organizate de acest club.
 
Interacţiunea avută cu membrii clubului CHRL, dar şi cu conducerea acestui club, poate fi considerată ca o reflecţie a primei fraze descoperite de mine pe internet despre casa-românilor: "ca orice lucru din viaţă nu poţi ştii dacă vei avea nevoie de ei dar e bine să ştii că există". Au trecut doi ani de la prima mea întâlnire cu CHRL, cu ocazia Zilei Femeii; atunci am petrecut o seară de neuitat. Acum, cu doua săptămâni înaintea serbării aceluiaşi eveniment, am decis să-i cer lui Decebal Apostol, într-un interviu, mai multe amănunte, despre el ca om şi activitatea sa în club.
 
Interviul a fost realizat în data de 19 februarie 2011, în apartamentul lui Decebal Apostol, la invitaţia lui şi a partenerei sale de viaţă Karin. Decebal poate fi contactat  la nr de tel: 076 574 94 00 sau pe mail pe adresa CHRL

Titlul articolului este simbolic. Mândria de a fi român nu este exprimată prin cuvinte, nu încarcă inutil dialogul lejer şi deschis care a avut loc. Concluzionarea  îmi aparţine. Un om care primeşte în vizită cu braţele deschise, atât pe român cât şi pe elveţian (sau orice alt străin), un om care nu are un colţ de casă fară un simbol românesc, nu poate fi altceva decât mândru ca este român !
 
 
- Majoritatea celor care cunosc clubul CHRL te cunosc ca fiind unul dintre susţinătorii acestui club, în acest an alături de Elena Drăghicescu, cu funcţia de preşedinte. Cum l-ai descrie pe Decebal Apostol, omul de dincolo de club ?

- Om. Atât. O persoană care ştie să asculte. Un om răbdător. Unul care face tot ce-i stă în putere pentru a unii românii din Elveţia. Nu cunoaşte invidia şi ar fi în stare să ofere cel puţin „o bere” fiecărui român care participă la întrunirile CHRL. Sunt un om care urăşte hoţia, şmecheria, oamenii necinstiţi. Pot accepta multe, dar dacă cineva mă „fură”, metaforic vorbind, s-a terminat. Motto-ul vieţii mele a fost şi este „nu fura că te furi singur”. Cât pot să ajut, voi ajuta.

 
- Am participat la Adunarea CHRL din 7 mai 2010. Din câte am înţeles eu atunci, tu ai fi preşedinte şi Elena Drăghicescu vice-preşedinte, cel puţin aceasta a fost dorinţa exprimată de dânsa. Cine a decis, apoi, altfel ?
- Eu vreau pace. Principalul este ca întrunirile să aibă loc, membrii şi ne-membrii să participe, să fie o atmosferă plăcută. Din punctul meu de vedere, nu este relevant cine este preşedinte.

 
- Dintr-un dialog anterior purtat cu tine, ştiu că nu mai ai cetăţenia română. Implicarea ta însă, demonstrează că ai o inimă de român. Ce reprezintă pentru tine cetăţenia română?
- Ce simţi asta eşti! Că ai un paşaport românesc, german sau elveţian nu contează. Ce mă urmăreşte este faptul cum am pierdut cetăţenia în anul 1982. Aveam de ales între soţie şi cetăţenie, cu promisiunea că, „dacă renunţ la cetăţenie, soţia mă poate urma în decurs de 3 luni”. Banii i-au luat (un fel de taxă ilegală), dar promisiunea nu şi-au ţinut-o, aşa încât, după 3 ani de aşteptare, am decis de comun acord să divorţăm pentru a nu ne încurca, fară voie, vieţile unul altuia. Un pas dureros dar necesar. Acum, relaţiile noastre sunt foarte bune. Când trec prin ţară, ne vedem, ne întâlnim şi întreprindem unele lucruri împreună.

 
- În acelaşi context, în ce măsură te (mai) identifici cu actuala societate din România ?
- Societatea actuală, hm... nu ştiu de ce am impresia că tot românul aleargă doar după bani. Prietenie, sinceritate, a-l ajuta pe unul sau altul nu mai există (poate vorbesc cu păcat, să mă ierte Dumnezeu !). Societatea s-a schimbat. Totuşi imi doresc ca la bătrâneţe să mă retrag în ţară...
 
- Deci eşti un fiu al României. Cu paşaport elveţian şi inimă de român...
- Da. Categoric, da ! În inimă am fost, sunt şi voi rămâne român !

- Cuvântul mentalitate este atât de des folosit, mai ales în combinaţa „diferenţe de mentalitate” încât să vreau şi nu mă pot opune ispitei de-a te întreba ceva pe cât de banal pe atât de real: cu care din cele doua mentalităţi te indentifici mai mult ?
- Eu sunt eu. Mentalitatea poporului elveţian, ordine, curăţenie, disciplină, corespunde mentalităţii mele. Nu mă pot însă identifica cu acest popor pentru că, sentimentele mele sunt altele. Eu am un sânge mai latin, gândesc şi simt în primul rând cu inima, ei... invers.
 
- În ultimul timp, s-au tot vehiculat unele teorii, sunt convinsă ca au ajuns şi până la urechile tale: „românii stabiliţi în Elveţia sunt dezbinaţi” sau „asociaţile româneşti din Elveţia fac doar bisericuţe”... etc etc.
- Din păcate nu suntem uniţi. Poţi să faci pe dracu în patru, dar să-i uneşti pe români nu! Când vorbesc cu unul sau altul la telefon, pentru a-l întreba dacă vine sau nu la următoarea întâlnire, sunt mai mereu întrebat ”dar cine mai vine?”. Această întrebare mă doare. Din tonul întrebării simţi că venirea lor este condiţionată. Mai ţii minte micile noastre conflicte ?
 
- Cum să nu, aprig poţi fi. Dar mai ţin minte ceea ce mi-ai recomandat: „cu puţină isteţime poți participa la evenimentele organizate de noi şi în acelaşi timp poți evita pe X sau Y". Aşa-i ?
- Exact. Si-ţi mulţumesc că faci parte dintre oamenii care nu fug de un.. X sau un Y.
 
- Ah, se pare ca am schimbat rolul. De vină e cafeaua, e extraordinară. Dar dacă ar fi să ne compari pe noi românii cu spaniolii sau portughezii stabiliţi în Elveţia...
- Nu cred că spaniolii sau portughezii sunt altfel. Şi ei sunt oameni. Fiind însă mai mulţi în Elveţia decât românii, clar că la întâlnirile lor vin zeci până la sute de persoane. Proporţional cu numărul de români de aici, cu siguranţă suntem mai mulţi la întruniri.
 
- Ce soluţii vezi tu pentru rezolvarea acestor „lipsuri” ? De implicare, de interes, de susţinere. În contextul „români dezbinaţi” ce ar trebui să facă în plus reprezentanţii diplomaţiei române din Berna ? Cum percepi tu ca preşedinte al CHRL „colaborarea” cu Berna ?
- Vorbeşti de Ambasada României la Berna ? O ruşine! Angajaţii Ambasadei ar trebui să ştie să se poarte, dar poate vorbim cu altă ocazie despre această „ambasadă”. Pentru mine un lucru este clar. Ei nu reprezintă poporul român deşi în cele din urmă sunt plătiţi de acesta. Poate reprezintă guvernul român, dar atunci... ruşinea este şi mai mare!
 
- Decebal, care sunt planurile tale şi ale clubului CHRL în următoarele luni ? Ce ţi-ai dori să realizezi anul acesta în mod deosebit ?
- Trebuie mai întâi să informez membrii clubului apoi, iţi pot spune. Un prim eveniment însă îl stii. În 5 martie.
 
- Apostol, ce mesaj ai trimite autorităţilor din România, reprezentanţilor acestora la Berna şi nu în ultimul rând, asociaţiilor româneşti din Elveţia?
- Oficialilor să nu uite de ce au aceste posturi. Să-şi facă datoria faţă de populaţie, dacă lucrează în diplomaţie să se şi poarte ca atare. Neoficialilor, respectiv de la reprezentanţii celorlaltor organizaţii româneşti aştept o mai bună colaborare, pentru început ar fi suficient.

 
- Simt că mai vrei să-mi împărtăşeşti un secret, ceva ce-ţi „stă” pe inimă...
- Da ! Aşa e. Mă percepi bine. (râde). Am jurat poporului român credinţă, a-l apăra de duşmani, fie în ţară, fie peste hotare...
 
- În ce context ai facut acest jurământ ?
- În armată. Şi un jurământ pentru mine, este ceva sfânt !

 
- Decebal, îţi doresc ţie şi clubului CHRL o petrecere cât mai reuşită în 5 martie, cu o participare cât mai mare, iţi mulţumesc pentru disponibilitatea de care dai de fiecare dată dovadă când apelez la tine şi sper ca în curând să ne revedem.
- Şi eu mulţumesc şi vă aşteptăm cu drag la serbarea Zilei Femeii din Lucerna.
 
 
Giorgia Seeholzer
Lucerna

Fotografii de: Giorgia Seeholzer şi Aliona Dosca.