Skip to main content

Moş Nicolae din nou în estul Elveției și în vestul Austriei

Sâmbătă, 5 decembrie 2009, în ajunul sărbătorii Sfântului Nicolae, începând cu ora 18 se va săvârși slujba Vecerniei la Biserica evanghelică din Feldkirch. Este al treilea an când, după această slujbă, copiii îl vor întâmpina cu colinde pe Moș Nicolae, în cadrul Parohiei „Nașterea Domnului“ din landul austriac Vorarlberg.

Duminică, 6 decembrie 2009, după Sfânta Liturghie, care va fi săvârșită în biserica Seminarului catolic din Chur de către pr. paroh Alexandru Nan, va fi rândul copiiilor din estul Elveției (Parohia “Sf. Parascheva” Chur - St. Gallen) să-l întâmpine pe Moş Nicolae cu colinde şi poezii religioase. La acest eveniment din viața celor două parohii sunt asteptați și credincioșii adulți.

Cei care doresc informații suplimentare, sau sunt interesați să cunoască programul următoarelor slujbe, sunt rugați să-l contacteze pe părintele Alexandru Nan la numerele de telefon 081 250 10 76 sau 076 519 74 82, sau să consulte site-urile celor două parohii, www.biserica-romana.ch și www.biserica-romana.at.

Sunteți aşteptați cu drag!