Skip to main content

Dancer in the Dark

Dancer in the Dark, prin ochii mei de femeie, l-am văzut alături de trei prieteni a căror părere contează.. m-am surprins tresărind altfel, la aceleaşi secvenţe, decât cei trei bărbaţi de lângă mine...

 

Nu era primul film văzut alături de ei (de ceva timp urmărim filme împreună) dar pentru prima oară am fost în tabere adverse şi pentru prima oară, la un film, am simţit că eu reacţionez la altceva decât ei...

 

Regizoral vorbind filmul este impecabil şi fără greseală.. monstruos de corect argumentat, perfect rotund construit, aproape imposibil de criticat (mi s-a şi reproşat cu înjurături că arunc cu roşii în teatru), perfect masculin ca structură, adânc pervers ca pretext narativ..

 

Şi totuşi ... de ce am avut eu la final sentimentul ăla de aventură la repezeală pe bancheta din spate a unei maşini??? m-am tot gândit şi am realizat brusc..

 

Pentru că ilustrul regizor (în faţa căruia nu am cum să ridic nici măcar o interjecţie cu valoare predicativă) a vândut bărbaţilor, în viziunea mea, singura zonă care ne aparţine exclusiv nouă femeilor: instinctul matern. Şi l-a vândut greşit (l-aş acuza de premeditare .. dar nu am dovezi)..

 

Dacă aş putea să-l privesc în faţă pe Lars von Trier i-aş spune.. "cu tot respectul domnul meu, nu este adevărat!"

 

Sentimentul cu care eu am rămas după filmul ăla este că regizorul mi-a spus mie verde în faţă "doamna mea.. eşti o egoistă infectă pentru că altceva instinctul tău nu te lasă să fii! adică nu numai că naşti un copil, în condiţiile cunoscute, pentru că te simţi singură, dar mai ai şi tupeul să accepţi victimizarea care în final te salvează de responsabilităţi. Te autoflagelezi, renunţi şi alegi un soi de sinucidere care face din tine o martiră în caz că cineva ar îndrăzni să-ţi reproşeze că într-o existenţă mizeră ţi-ai oferit maximum de confort: suferinţa personală".

 

Nici o femeie care îşi iubeşte copilul (şi în general toate îi iubim) nu are nesimţirea să moară pentru el aşa.. cu public şi lacrimile asistenţei ... drama e a copilului rămas... vina, cap - coadă e a femeii executate.. regizorul mi-a spus mie invidios... şi dacă sentimentul tău matern te transformă în monstru???

 

Răspunsul meu e .. nu, mulţumesc domnul meu, iau mai ieftin din piaţă!

 

Evident nu pot să nu iau în calcul posibilitatea ca eu sa fiu nebună şi să sufăr de mania persecuţiei.. dar dacă asta am simţit la filmul ăla... !!! probabil că dacă l-aş fi văzut acum 15 ani, când eram mult mai copil, aş fi plâns, doar, de aş fi rupt locul.... pentru că una peste alta .. este un film nedrept!

 

 

Anonymous Sat, 11/28/2009 - 23:00

am 2 recomandari de filme: Religulous si Crossing Over

sa aveti vizionare placuta
f.sfetea