JURNAL DE CǍLǍTORIE

EFORTUL DE A AJUNGE LA STATUIA  LIBERTǍŢII

În vara asta am avut privilegiul de a ajunge pană pe insula pe care se află Statuia Libertăţii, simbol al Americii şi emblemă a New York-ului.

După o tentativă eşuată de a ajunge într-o după amiază când ni s-a spus că este prea târziu să mai luăm vaporul către insulă ne-am dus acolo a doua zi. Aveam de gând să ne începem ziua cu ea apoi să continuăm cu alte obiective pe care le mai aveam de vizitat. Ne-am aşezat la o coadă imensă care începea în cealaltă parte a parcului faţă de punctul unde este îmbarcarea către insulă. Ne-am aşezat cu gândul că vom sta o oră şi ceva. Nu după mult timp apare un individ, în uniformă, să ne spună că pană ajungem să luăm vaporul durează 5 ore. Nimeni nu l-a crezut. Am stat o oră mişcându-ne la câteva  intervale , timp în care, probabil se îmbarcau grupurile ajunse în faţă. Coada şerpuia printre aleile parcului şi ne aşteptam dintr-o clipă într-alta să-i vedem capătul. Între timp, ca să nu murim de plictiseală apare un clovn cu nas roşu, perucă şi costum, dar nemachiat pentru a nu speria copiii. Pentru că eram cu doi copii s-a apropiat de noi şi ne-a spus că este celebru în zonă. Făcea glume şi diverse figurine modelate din baloane. Ne-a spus că totul este gratis dar un bacşiş, oricât de mic, ar fi foarte apreciat. Le-am dat copiilor nişte dolari să-i dea, ne-a mulţumit şi a plecat mai departe. Timpul se scurgea însă şi eram acolo de peste două ore şi încă nu se vedea capătul cozii. Unii plecau , cu toate că stătuseră două ore la coadă. Se făcuse ora prânzului şi foamea începea să ne dea târcoale, dar nu ne venea să plecăm după două ore de stat. Din sută în sută de metri era câte un punct ambulant de unde puteai să-ţi procuri de-ale gurii: hotdog, waffels, brezeli, îngheţate de toate felurile şi bineînţeles băuturi. Am luat fiecare pe rând, câte una din fiecare, am luat-o şi pe a doua , şi pe a treia ...timpul se scurgea dar noi tot nu puteam vedea punctul terminus. Copiii dădeau deja semne de plictiseală dar ne-am ambiţionat să stăm chiar dacă ar fi trebuit să înoptăm acolo. Era un vânt înţepător şi oricât am fi fost de îmbrăcaţi statul pe loc ne făcea să-l simţim de două ori mai puternic. În sfârşit , la un moment dat după ce am cotit-o în afara parcului, pe trotuar am văzut debarcaderul; stătusem deja de 4 ore , făceam cu rândul la statul pe băncile de pe aleile parcului. Când am ieşit din parc vântul bătea în aşa fel încât era insuportabil. Pietonii care treceau pe acolo se uitau cu compasiune la noi, dar nouă nu ne păsa pentru că vedeam punctul de îmbarcare. Şi pentru că eram pe trotuar, deci în afara parcului, acolo erau instalate vreo două tonete de unde puteam cumpăra suvenirui inclusiv articole de îmbrăcat. Cei care erau morţi de frig cum au dat cu ochii de hanoracele pufoase şi călduroase au năvălit să-şi cumpere câte unul, inclusiv fiică-mea. După acest punct jumătate dintre cei de la coadă purtau hanorace de diverse culori cu I love NY. Am început să ne uităm în spate aproape triumfător cu gândul că mai avem atât de puţin. Şi pentru că eram foarte aproape de locul faptei, doi muzicanţi erau amplasaţi la o distanţă de 100 de metri unul de celălalt întrebând aleatoriu pe câte cineva de unde este de fel, şi începea să cânte fie muzică mexicană, franceză sau italiană, în fucţie de răspunsul primit. Bineînţeles pălăria recunoştinţei era la locul ei. Foarte aproape de acel loc era un centru de unde puteai să închiriezi biciclete iar noi ne uitam cu jind la cei care plecau pe ele. Dar gândul că o să păşim pe insula unde se afla statuia libertăţii ne-a dat forţă să mai rezistăm. Am trecut de un cotrol exact ca la aeroport, după care ne-am îmbarcat în jurul orei 3. Biletul nostru era valabil pentru oricare dintre cele 2 opriri ale vaporului: Statuia Libertăţii sau Insula Elis, un alt obiectiv interesant de vizitat dar pe care, din păcate nu am mai apucat să-l vedem  pentru că vaporul avea ultima cursă înapoi la ora 5. Ne-am învârtit în jurul statuii, am făcut câteva poze şi am mers la toaletă. Cam atât am apucat să facem după ce am stat 5 ore la coadă! Sigur că am fost avertizaţi, dar întrebarea mea este: nu cumva acest tur oficial este o mare pacăleală sau, să nu vorbesc cu păcat, totul este aranjat în felul acesta în mod intenţionat pentru ca oamenii care trec prin această experienţă să rămană cu un gust amar după ce au atins "libertatea". Sau poate vor să sugereze că drumul spre libertate este foarte anevoios dacă nu ştii cum să apuci calea cea mai scurtă. Sigur că mai puteam ajunge acolo şi cu taxiuri pe apă, unde am înţeles că durata de aşteptare era mai mică. Dar noi de unde să ştim, am cumpărat biletele la "pachet"  de la un oficiu de turism din buricul New York-ului. Nu ştiu când m-am bucurat mai tare, când m-am apropiat de statuie sau când am ajuns înapoi la hotel şi m-am aşezat în pat. Este un test de răbdare pe care l-am trecut cu bine dar care m-a lăsat  cu o curiozitate nesatisfăcută şi pentru care nu cred că mai sunt dispusă să stau încă odată la coadă 5 ore(dacă voi mai ajunge acolo)... în rest  totul a fost perfect!