Skip to main content

Ortodoxie românească la Neuchâtel

Ortodocşii din cantonul Neuchâtel au un nou spaţiu de rugăciune şi cult. Este vorba de o capelă care a fost inaugurată oficial prin Vecerniile Pascale şi apoi sfinţită, duminică 19 aprilie 2009, chiar de Paştele ortodox. Prima slujbă a avut loc pe 2 aprilie, când a fost celebrat Canonul Sfântului Andrei.

Capela se află la demisolul unei pitoreşti case a cărei istorie este impregnată de spiritualitate şi religie, situată în imediata vecinătate a mănăstirii protestante "Grandchamp", de la Areuse. Este vorba despre "Casa dreptului Simeon" (La Maison du juste Syméon, rue Felix-Bovet 5.), proprietate a Bisericii Catolice din Neuchâtel, în care preotul Alexandru Tudor s-a angajat să creeze un loc liturgic stabil, dar şi un cadru pentru diverse activităţi ecumenice, religioase, spirituale şi culturale.

Deşi multe mai sunt încă de făcut, ca de pildă amenajarea liturgică, noua capelă este deja funcţională. Programul slujbelor şi al vizitelor va fi disponibil în curând pe site-ul Bisericii ortodoxe din Neuchâtel.

 

Simona Rădulică Montserrat, Neuchâtel

 

Slujba ortodoxa de Paste in Neuchatel in 2009 Slujba ortodoxa de Paste in Neuchatel in 2009

simonabulgaru Wed, 08/12/2009 - 19:25

Buna ,vreau sa zic ca am fost o data cu sotul meu si eram singurii romani,si slujba nu se mai tine in limba romana ,pentru ca romanii nu vin .Am mai rugat alti romani sa vina ,nu neaparat pentru credinta ,dar pentru mentinerea bisericii dar nimic .E pacat .