Skip to main content

Platforma online de limba română a Universității din Zürich

Universitatea din Zürich anunță lansarea "LIMBRO" (LIMBă ROmână), Platforma online pentru limba română.

 

Este vorba de o platformă de comunicare pentru studenții și cercetătorii interesați de limba română, care își propune să ofere informații despre proiectele de cercetare actuale, o privire generală asupra evenimentelor organizate de UZH (Universitatea din Zürich) care au o legătură cu limba română, să ofere resurse utile celor interesați să învețe limba (ilustrate într-un mod deosebit, așa cum se poate vedea în imaginea alăturată), informații generale despre România și media românească.

 

Realizatoarea LIMBRO este fosta președintă a Asociației Studenților din Zürich, șefa proiectului de E-Learning Rumänisch al Seminarului de limbi romanice al Universității din Zürich, profesoara Meda Gabriela Gautschi.

 

LIMBRO poate fi accesată la adresa www.limbro.uzh.ch.

 

Informații suplimentare se pot afla la numărul de telefon +41 (0)44 634 36 11 sau prin e-mail.