Skip to main content

Recital Bogdan Zvorişteanu în Geneva

Vineri 11 februarie 2011 sunteţi invitaţi la un recital extraordinar susţinut de violonistul de origine română Bogdan Zvorişteanu, concertmaster al "Orchestre de la Suisse Romande".


Recitalul va avea loc la Biserica de lemn din Thonex, între 19:30 - 22:30, în organizarea asociaţiei "Comunitatea română din Elveţia" cu sediul în Geneva. Violonistul va fi acompaniat la pian de Clara Cellich.


Bogdan Zvorişteanu este un nume cu rezonanţă în lumea muzicală internaţională. Născut la Bucureşti în 1970, este iniţiat în studiul viorii la 6 ani de către tatăl său Radu Zvorişteanu (concertmaestru şi dirijor) şi ghidat de către acesta până la vârsta de 23 de ani. În anul 1988 a absolvit Liceul de muzică George Enescu, iar în 1993 Academia de muzică din Bucureşti, la clasa profesoarei Victoria Basta şi a profesorului Ştefan Gheorghiu. În următorii 4 ani a urmat Academia internationala de muzică Menuhin din Gstaad şi Blonay.

Pentru calităţile sale de concertmaestru, Bogdan Zvorişteanu a fost invitat în 1997 de către Orchestra filarmonică din Santiago de Compostela-Spania, iar din 1998 va ocupa acelaşi post în Orchestra de cameră din Pforzheim, Germania. Recunoaşterea internaţională este confirmată de numeroase trofee la concursuri internaţionale, cum ar fi: George Enescu la Bucureşti, Tibor Varga la Sion, Leopold Mozart la Augsburg, concursul de la Geneva şi lista ar putea continua.

Activitatea de concertist a lui Bogdan Zvorişteanu, este susţinută în paralel cu recitale şi concerte de muzică de cameră, colaborând astfel cu personalităţi muzicale precum Alberto Lysy, Jeremy Menuhin, Brigitte Meyer, Jian Wang, Kirill Gerstein, Bruno Pasquier, Nicolas Pache, Chantal Juillet şi Stanimir Todorov. A concertat în cadrul unor festivaluri din Argentina, Canada, China, Corea de Sud, Elveţia, Japonia.
 
 
Biserica de lemn din Thonex
Chemin du Bois des Arts 43-45
1225 Chene-Bourg
Geneva

Intrarea gratuită. Se organizează colectă la ieşire.