Skip to main content

Români cu care ne mândrim: pianistul Florin Farcaș

Născut într-o familie de muzicieni, ambii părinţi sunt cântăreţi de operă, Florin Farcaș îşi petrece copilăria luând lecţii clasice de pian dar în acelaşi timp ia contact cu freamătul repetiţiilor pe scena de operă, cu efervescenţa creatoare în mijlocul artiştilor de operă şi trăieşte bucuria actelor muzicale virtuos împlinite.
 
Locul I la concursul naţional de muzică de la Bucureşti în 1986 este începutul unei cariere de excepţie pe plan naţional dar mai ales pe plan internaţional, ca pianist în concerte de muzică simfonică, de muzică de cameră sau improvizaţii muzicale de jazz şi balet.
 
La concursul de pian "Clara Schumann" din Düsseldorf în 1994 este remarcat de cunoscuta pianistă Martha Argehrich care îl atestă ca "un mare talent şi o personalitate deosebită". Această recunoaştere l-a convins pe artist să-şi continue studiul de pian în străinătate: în 1997 absolvă cu brio Folkwang Hochschule Essen la clasa profesorilor Boris Bloch şi Michael Roll. Din acest moment cariera lui Florin Farcaş evoluează dinamic ca solist sau partener acompaniator pentru muzica de cameră şi simfonică sau în calitate de corepetitor pentru muzica de operă şi balet la diferite teatre din Elveţia (Basel, Zürich) sau Germania (Karlsruhe, Dortmund).
 
Anul 2008 marchează începutul colaborării cu Marco Weber care devine şi managerul lui. Marco Weber este el însuşi o personalitate deosebită, de profesie jurist dar şi muzician şi compozitor, iniţiatorul mişcării Klangregal ce îşi propune să producă şi să promoveze muzică de calitate pentru publicul larg. Rodul acestei colaborări este "FLUX", primul cd-rom cu improvizaţii de pian destinat comercializării al lui Florin Farcaş, un curcubeu de lumină şi energie izvorât din momentul de creativitate al artistului.   
 
În prezent Florin Farcaş locuieşte şi lucrează în Zürich unde a fost de curând numit profesor la Şcoala de arte şi activează în acelaşi timp ca pianist la Şcoala de balet a Operei din acest oraş.
 
 
Daniela Weibel, Lucerna