Skip to main content

Sărbătoarea Mărţişorului în Neuchâtel

Dragi prieteni,

Primavara-ncet coboara asternându-si toate promisiunile… Inaintea tuturor: Martisorul, simbol al reinnoirii naturii, al feminitatii si al dragostei, ne ofera prilejul petrecerii unui timp de mare bucurie.

Cu aceasta ocazie, va invitam sa participati cu noi la sarbatoarea Martisorului organizata de CCRN sâmbata 28 februarie 2009, incepând cu ora 10:30 in ambianta placuta a  "Casei Vallier", amplasata in centrul Cressier-ului, mic sat viticol situat intre Neuchâtel si Bienne. Iata doar câteva elemente esentiale pentru buna desfasurare a sarbatorii Martisorului.

La sosire veti fi intâmpinati cu multa voie buna si cu o bautura traditionala româneasca pentru incalzirea sufletului si deschiderea apetitului. Un atelier de bucatarie româneasca, animat de d-na Teodora Dascalu va incepe la ora 10:30. La prânz vom degusta rezultatul acestui atelier: ardei umpluti si placinta cu branza. Pentru a va stinge setea, un bufet cu bauturi diverse va va sta la dispozitie pe tot parcursul petrecerii.

Incepand cu ora 14 sunteti invitati sa participati la vizionarea a doua filme artistice romanesti, "4 luni, 3 saptamaini si 2 zile" de Cristian Mungiu, si "California Dreamin’ (Nesfarsit)" de Cristian Nemescu, precum si a unui documentar englezesc prezentat pe canalul Planète, "Rome: Grandeur et décadence d’un empire de Titus à Trajan".

Un atelier de dans popular românesc animat de doamna Lilioara Lombardi va este propus incepand cu ora 16:30. Trebuie neaparat sa va inscrieti daca nu vreti sa-l ratati.

Masa de seara va fi pregatita cu mult gust de catre d-na Elena Duff. Pentru diversele activitati propuse, va rugam sa va inscrieti cu ajutorul buletinului anexat inainte de 15 februarie. Daca aveti posibilitatea, va invitam sa aduceti un desert pentru a-l imparti la bufetul final.

Incepand cu ora 21:30, sunteti invitati la Balul Martisorului.

Pentru ca sarbatoarea Martisorului, precum si alte activitati ale CCRN, sa fie asa cum ni le dorim cu totii, avem nevoie de participarea tuturor. Nu ezitati deci sa ne faceti cunoscute ideile si dorintele voastre.

Va asteptam cu drag si nerabdare,

In numele comitetului CCRN,

Mihai Tugui, presedinte