Skip to main content

Voluntari pentru seminarul "Grai și identitate" la Universitatea din Zürich

Universitatea din Zürich, prin Institutul de romanistică, propune, în planurile de învățământ, realizarea unui seminar cu titlul "Grai și identitate". Rahel Leuzinger, Rita Espiguinha și Kathrin Müller sunt studente în cadrul institutului care, sub îndrumarea profesoarei Meda Gautschi (membră fondatoare și prima președintă a Asociației studenților din Zürich), în pregătirea temei de seminar, au nevoie de ajutorul tău.

 

Concret: seminarul se ocupă de românii din Elveția, despre obiceiuri și limbă în general. Rahel, Rita și Kathrin te invită la un interviu scurt, de aproximativ 20 de minute, în limba română - îți vor fi puse câteva întrebări, ca de exemplu în ce zonă te-ai născut, unde ai mers la școală, cât timp ai trăit în România, cât de des mergi în țară, ce limbi se vorbesc la tine în familie, ce obiceiuri românești există în familia ta. Mai multe informații despre seminar poți găsi pe site-ul universității.

Interviul va fi programat în funcție de timpul tău liber, preferabil până la începutul lunii noiembrie.

Astfel:
- dacă te-ai născut în România
- locuiești în Elveția de cel puțin 10 ani

atunci trimite-le un scurt e-mail în limba română, cu o scurtă prezentare și cu informații de contact.


Rahel Leuzinger, Rita Espiguinha și Kathrin Müller îți mulțumesc anticipat pentru implicare !