Acordul de liberă circulaţie

Piața muncii în Elveția între sclavie și legalitate. Ce poți face în caz de conflict cu angajatorul.

În urmă cu o săptămână semnalizam o situație dificilă. Reporterii emisiunii SRF – Kassensturz  au realizat o anchetă socială, la o fermă elvețiană, unde doi români au reclamat nereguli din partea angajatorului. Am contactat două persone stabilite de foarte mulți ani în Elveția care vor încerca să vă ajute pe voi, cei care vă aflați în situații similare, să evitați această nouă formă de sclavie.

Câţi români sunt în Elveţia - statistici oficiale

Biroul Federal de Statistică (BFS) a publicat de curând rezultatele definitive ale recensământului bazat pe datele din registrele administrative. Astfel, la sfârşitul anului 2010 numărul de locuitori din Elveţia cu rezidenţă permanentă se ridica la 7.870.134  din totalul de 7.940.969 locuitori. Aceasta reprezintă o creştere de 1,1% faţă de anul precedent (2009).

Scurte precizări privind permisele de şedere după data 1 iunie 2011

Lun, 05/23/2011 - 16:43 -- Adell

Pentru persoanele care doresc să lucreze în Elveţia ca şi angajaţi, permisele de muncă se acordă cu respectarea aceloraşi condiţii ca şi până acum, adică cu respectarea principiului priorităţii naţionale, verificarea condiţiilor de muncă şi a nivelului salariilor şi limitarea numărului de permise la contingentele alocate anual.

Pagini

 


 Despre noi    Termeni de utilizare    Abonarea la ştiri    Donaţii    Implică-te şi tu!    Contact         Hosting by


 

Subscribe to RSS - Acordul de liberă circulaţie